fbpx
Transport gratuit la comenzi de peste 250 lei.
Ne găsești la telefon: 0723 660 883
cum sa cureti bijuteriile

Îngrijirea bijuteriilor: cum să le cureți și să le menții în cea mai bună stare

cum sa cureti bijuteriile in

Când avem o bijuterie nouă, suntem extrem de încântate și nu ne putem lua ochii de la ea, admirându-i culoarea și strălucirea. În timp, însă, pe măsură ce accesoriile noastre preferate acumulează mai multe purtări (însoțite și de multe complimente, desigur), își pot pierde din strălucire și din aspectul nou. Acest lucru se întâmplă atât sub acțiunea factorilor de mediu – umezeală, praf, expunerea la soare, dar și în urma contactului cu pielea.

Pentru că bijuteriile sunt o pasiune pentru noi și unul dintre subiectele noastre preferate de discuție, astăzi te provocăm să le acorzi în sfârșit atenția pe care o merită, să le cureți, să le aranjezi și să le depozitezi corect. Îți garantăm că la sfârșit vei avea o stare minunată și vei fi mândră de această realizare, iar accesoriile tale preferate îți vor fi recunoscătoare și vor rămâne cu tine în cea mai bună formă pentru mult timp.

Bijuteriile din rășină

Curățarea bijuteriilor din rășină: Bijuteriile din rășină, pe lângă impactul vizual impresionant, au și avantajul de a fi durabile, rezistente la șocuri și relativ ușor de întreținut. Ține cont de câteva reguli simple pentru a te bucura de strălucirea lor: evită contactul bijuteriilor din rășină cu substanțe chimice, cu solvenți și mixturi alcoolice, cu apa fierbinte, clorată sau sărată. Pentru a le curăța, este suficient să le ștergi cu o lavetă moale din bumbac, pentru a îndepărta murdăria și a le reda strălucirea. Evită materialele abrazive, șervețele din hârtie și substanțele despre care nu știi cum interacționează cu rășina.

Depozitarea bijuteriilor din rășină: cel mai simplu, este să păstrezi bijuteriile tale din rășină în cutia lor originală. Un mod bun de a le depozita atunci când nu le porți, sunt și cutiile de bijuterii clasice, cu căptușeală moale și capac. Evită să ții bijuteriile din rășină în locuri unde sunt expuse la soare (sau alte surse puternice de lumină și căldură), praf sau aburi. De asemenea, depozitează piesele din rășină una câte una, evitând contactul cu alte bijuterii sau obiecte care le-ar putea zgâria.

Bijuteriile din oțel inoxidabil

Curățarea bijuteriilor din oțel inoxidabil: bijuteriile confecționate din oțel inoxidabil (cunoscute și sub denumirile de bijuterii din inox sau bijuterii din oțel chirurgical) sunt în tendințe acum și se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare, personalizând și dând o notă de eleganță oricărui outfit. Pentru a le păstra în cea mai bună stare, curăță-le periodic cu o lavetă din microfibră umezită în apă caldă în care ai dizolvat câteva picături de detergent de vase neutru. Pentru petele mai încăpățânate, folosește cu grijă o periuță de dinți moale. După curățare, vei fi surprinsă să descoperi că produsul tău arată ca nou, recăpătându-și strălucirea de la început!

Depozitarea bijuteriilor din oțel inoxidabil: deși accesoriile din oțel sunt relativ nepretențioase și ușor de întreținut, este totuși important să le îngrijești și să le păstrezi corect atunci când nu le porți. Păstrează-le în cutii de bijuterii compartimentate sau în săculețe individuale din materiale moi, una câte una, într-un loc uscat și ferit de acțiunea substanțelor chimice.

Bijuteriile din aur

Curățarea bijuteriilor din aur: adaugă puțin detergent de vase neabraziv într-un vas cu apă caldă și pune bijuteriile în el (o altă metodă, puțin mai agresivă, este scufundarea bijuteriilor într-un vas cu oțet alb). După aproximativ 15-20 de minute, curăță cu atenție fiecare piesă cu o periuță de dinți moale, ideal una destinată copiilor. Apoi, clătește cu apă din abundență și usucă ștergând delicat cu o bucată de stofă moale care nu lasă scame.

Depozitarea bijuteriilor din aur: Aurul este unul dintre cele mai rezistente și nepretențioase metale prețioase, astfel că nu necesită condiții speciale de depozitare pentru a-și păstra calitățile. Îți poți păstra liniștită bijuteriile din aur într-o cutie simplă de bijuterii, căptușită cu un material moale, sau direct în cutia în care le-ai cumpărat sau le-ai primit cadou.

Bijuteriile din argint

Curățarea bijuteriilor din argint: căptușește un vas termorezistent cu folie de aluminiu, apoi toarnă în el o cană de apă caldă și adaugă o lingură de bicarbonat de sodiu. Introdu bijuteriile din argint în amestec, asigurându-te că acestea intră în contact cu folia de aluminiu – doar așa te vei bucura de eficiența maximă a procedurii. După 3-5 minute, extrage bijuteriile din apă și șterge-le bine cu o lavetă moale – vei vedea o diferență uriașă. Dacă bijuteriile au modele complicate, dantele sau elemente foarte mici, freacă-le ușor cu o periuță de dinți cu peri subțiri și moi. Evită să folosești șervețele din hârtie, acestea pot fi abrazive, ducând la deteriorarea suprafeței metalului.

Depozitarea bijuteriilor din argint: atunci când nu le porți, păstrează bijuteriile din argint într-o punguță din plastic de tip ziplock, alături de o bucată de cretă sau un pliculeț cu gel de siliciu (ca cele pe care le găsești în cutiile de pantofi noi) pentru a preveni contactul cu aerul și cu umezeala, care provoacă înnegrirea argintului.

Dacă nu ești sigură de materialul din care sunt confecționate accesoriile tale și de cel mai bun mod în care le poți îngriji, apelează la un bijutier specialist, care îți va oferi cele mai bune sfaturi pentru îngrijirea corectă. Noi îți stăm cu drag la dispoziție și îți răspundem la întrebările pe care le ai despre îngrijirea bijuteriilor din rășină și oțel inoxidabil.

Descoperă aici produsele A M O . R E S I N și alege din zeci de modele care să-ți reflecte personalitatea și să-ți personalizeze ținutele. 🙂

Tu cum ai grijă ca bijuteriile tale să-și păstreze strălucirea și frumusețea? Împărtășește-ne secretele tale în comentarii, ne place să învățăm lucruri noi în fiecare zi!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping cart

0

Nu este nici un produs în coș.

Hit Enter to search or Esc key to close